Am citit un comm la articolul
Elena Udrea lansează programul „Prima Şpagă”
pe site-ul Antena 3. Şi articolul şi commentul, la care voi face referire, mi se par definitorii pentru vremurile pe care le trăim.
Commentul este pertinent scris şi plin de adevăruri. M-am gândit să-l promovez astfel încât să-l poată lectura cât mai mulţi români. Veţi citi şi veţi spune: aşa este!
Dacă aveţi ceva de adăugat, vă rog să o faceţi. Eu nu prea mai am ce spune. Este o radiografie cvasiexhaustivă a societăţii noastre şi tragic de adevărată.
Iată textul, semnat de un oarecare CĂTĂLIN. Un psudonim sub care se poate ascunde oricare dintre noi. Şi tu esti Cătălin, şi el este Cătălin, chiar şi eu sunt Cătălin.
„România este o ţară de poveste. O ţară în care nimic nu este ceea ce pare a fi. Credeti-ne, pe cuvânt La noi, în România: – Salariile cresc, scăzând – Pensiile sunt tot mai mari, fiind reduse. Medicamentele – gratuite trebuie cumpărate.
La robinet, apa caldă curge rece, iar apa potabilă nu e bună de băut. Trăim în frig plătind tot mai multă căldură. Plătim asistenţa medicală gratuită.
Avem un preşedinte care spune mereu adevărul dar fiecare promisiune a lui se dovedeşte a fi o minciună. Culmea, la fel se întâmplă şi cu primul ministru! Premierul ştie totdeauna ce vrea ?românul”, fără să-l întrebe niciodată.
Banii ţării sunt tot mai putini şi avem tot mai multi miliardari. Poporul primeşte tot mai mult iar numărul săracilor sporeşte în fiecare zi. Cel mai performant guvern ales de parlament este acela care tocmai fusese destituit pentru incompetenţă. Fiecare ministru jură azi, cu mâna pe biblie, că doreşte binele poporului şi de a doua zi porneşte un program menit să-l distrugă.
Salariile profesorilor au crescut cu 50%, prin reducerea cu 15%. Într-un singur an au fost create 200 000 locuri de muncă şi ca urmare numărul şomerilor a crescut cu 300 000.
Este garantată libertatea de exprimare a cetăţeanului datorită efortului serviciilor speciale de a le asculta, în fiecare clipă, telefonul. Libertatea presei este sfântă, de aceea ajung în stare de faliment tot mai multe ziare antiguvernamentale.
S-a redus cu peste 60% numărul taxelor şi impozitelor, dar plătim cu 20% mai mult taxe şi impozite. S-au desfiinţat peste 100 agenţii gubernamentales, prin creşterea numărului angajaţilor în plată al acestora cu circa 10%. Cabinetul premierului a fost micşorat, desfiinţat chiar, prin angajarea în plus la câtorva zeci de consilieri personali ai primului-ministru.
Constituţia este respectată de guvernanţi prin încălcarea fiecărui paragraf al ei, sub îndrumarea atentă a primului ministru care este doctor în drept constituţional. Din nou, culmea, la fel procedează şi preşedintele!
Legile cele mai bune în România sunt cele care nemulţumesc pe toată lumea. Avem şi o instituţie denumită Direcţia Naţională Anticorupţie care a obţinut rezultate.”
Textul lui Cătălin vă stă la dispoziţie. Dacă vi se pare interesant preluaţi-l şi promovaţi-l la voi pe blog.
ptiu… prietenii stiu de ce!
am vazut-o pe toapa, laudandu-se ca a primit atatea cadouri ca nu are unde le pune si n ici macar nu le-a deschis, ca n-are timp.
Spagareasa mizerabila.
Ar putea face o licitatie cu obiectele-spaga primite, si din banii obtinuti sa hraneasca copiii strazii, marii nostri turisti.
O saptamana cu stiri senzationale, de pilda ca a cazut guvernul pasescu – nanoooopoc, va doresc,
Maria S.(TM)
am citit, si io si sts-ul! va inchid blogul, stimabililor, cit ati zice…. iosca buble!
Ma baag si eu :))) Sa primesc ‘prajitura’ , ‘cascavalu’,’cent-ul’
Si cum ii mai zice 😀