Primarul comunei Iepureşti, Gheorghe Păunescu, cel pe care locuitorii îl iubesc cu foc (pe casă), pesedist din născare politică, vrea să-şi schimbe partidul.
Ca să-ţi faci o idee, citeşte mai întâi…
Casa primarului din Iepureşti la un pas de a fi incendiată
Sătul să o pesedească la rece s-a gândit să treacă la liberali. Ce răspuns a primit?
Variante
Poftiţi, intraţi!
Mai la primăvară
………………………………………………………….
După 48 de ore, la închiderea urnelor de pus (b)otul, rezultatul este:
VARIANTA CORECTĂ B, ADICA: POFTIŢI, INTRAŢI!
Pentru varianta A – 39,62%. Pentru varianta B – 28,3%. După cum se vede, cei mai mulţi dintre participanţi la vot au ales varianta A: „Dă-te-n gâtu mă-ti!”. Celor multi dintre votanti ce-a mai firească atitudine pe care liberalii giurgiuveni ar fi trebuit să o adopte, cel puţin în cazul de faţă, a fost varianta A. Totuşi este de remarcat faptul că un procent insemnat au mizat pe varianta B.
CONCLUZIA. Şi la Giurgiu politica are ca punct central interesul individual în detrimentul interesului general. Cu scârba de rigoare ce ne cuprinde pe toţi, abandonăm subiectul până la proxima ocazie.
Degeaba la IEPURESTI .In Parlament sa plece la altii pentru ca sa scapam de bestii!
Asa ar fi normal sa se intample…
Iti dau raspunsul la intrebarea ce i-au raspuns liberalii dupa ce votezi :))
La noi e ca la casa de oaspeti. Se pune (b)Votul o luna. Asadar sectia de vot de la Sictireli se inchide la anu :))
Am votat c)
cu a) nu rezolvi nimic. Ori le iei gîţii, ori dacă nu…
Pentru b) e tîrziu
d)…
Dacă nu ne ia dracu pînă în primăvară şi dacă „crinu’ ” şi cu „titulescu” realizează că nu-i concurs, poate… de aia am votat c)
Banzai!
Devine din ce in ce mai interesant.
Direct a.
Io zic ca b.
Poftiti intrati ? 😀
Eu zic si pun votul: Da-te-n gura ma-ti!
Sper sa-l fi scuipat intre ochi, dar ma tem ca l-au acceptat.
@ Un giurgiuvean oarecare
Din pacate, nu era la raspunsuri.
Daca era dupa mine, un” mars in cristosii ma-ti”, coroborat cu un „s-o futi pe ma-ta” si un sut in cur ar fi intregit tabloul minunat al schimbarilor „Doctrinare” si ale siglelor de partid.
Dar mi-e teama ca merge si un B ca raspuns; dar dupa aia noi, prostimea, cascam gura – ca prostii- la deplasarile dintr-un partid in altul…
PS
Dar in tara in care seara te culci doctrinar „de stanga” (in Internationala Socialista) si dimineata te trezesti „de dreapta”
(la populari), asta ii ceva normal. Iar daca intrebi pe stimatii deputati din PD ca cam ce-i asta si cu ce se mananca, pe pariu, habar n-au…
Parol. Ai dreptate. Ar merita toti sa le crapam capul cu barda!
Hai sa nu o mai lungim ca nu merita. Maine avem si raspunsul la chestionar.
Boala lunga, Moarte sigura !
Respunsul corect este: POFTITI, INTRATI! Varianta B.
Or sa se umfle ca mortii dati in putrefactie. Ma asteptam la un asa raspuns. Nu-i de mirare ca suntem vazuti ca niste leprosi.
Am furat-o! Nu ma asteptam. Dar nu este singura filiala din tara care spala cadavre.
… și pentru tine!
Puteam sa pun pariu ca varianta corecta este B. La cum vad ca se petrec lucrurile, nu putea fi alta. Chiar ar fi fost culmea ca liberalii vostri sa fie mai cu coloana vertebrala ca ai nostri. Dar nu numai la liberali. Peste tot este o vanatoare permanenta. Isi iau unii altora membrii crezand ca astfel vor deveni cei mai tari.
[…] fac atenti in legatura cu acest subiect si pe Gabi , Caligul , Leo, LordD’If , Mariana , Sictireli si Calin! from → Lumea prin alti ochi, Povesti fara sfarsit… ← 3 Ani […]
[…] – Psalm de dor, Melami, Mirela Pete, Nice, Paul Gabor, Petra Spriceag, Redsky2010, Se-cret, Sictireli, Simion Cristian, Sorina Ivaşcu, Starsgates, Teo Negură, Turist Clujan, Victor Bucur, Ziarul de […]

[…] Alex Mazilu, Carmen Negoită, Cammely, Zalmoxys, Strumfita, fosile, Cartim, Teacă, Maria Postu, Sictireli, geocer, Bogdan, AnaMariaDeleanu, Roxana, stiu mai multe ca […]
[…] – Psalm de dor, Melami, Mirela Pete, Nice, Paul Gabor, Petra Spriceag, Redsky2010, Se-cret, Sictireli, Simion Cristian, Sorina Ivaşcu, Starsgates, Teo Negură, Turist Clujan, Victor Bucur, Ziarul de […]
Un Craciun fericit ,alaturi de cei dragi!
[…] – Psalm de dor, Melami, Mirela Pete, Nice, Paul Gabor, Petra Spriceag, Redsky2010, Se-cret, Sictireli, Simion Cristian, Sorina Ivaşcu, Starsgates, Teo Negură, Turist Clujan, Victor Bucur, Ziarul de […]
Crăciun fericit! 🙂
CRACIUN FERICIT TUTUROR!